Am sărbătorit Ziua Mamei Creştine

Buna Vestire, care este şi Ziua Mamei Creştine, le pune în faţă tuturor celor care au acceptat darul vieţii pe Maica Domnului – ocrotitoarea, dar şi modelul lor. Este o zi în care femeia este chemată să îşi aducă aminte de darurile speciale primite de la Dumnezeu, aceste calităţi care pot face universul din jurul lor să înflorească, aceşti talanţi primiţi împreună cu chemarea de a-i folosi şi a-i înmulţi.

Cu această ocazie, Voluntarii Candelei au felicitat toate mămicile din maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, oferindu-le în dar câte o floare, o prăjitură și o carte.

Leave a Reply

Required fields are marked*